Nu ai crezut niciodata ca vei ajunge cel mintit. Nici macar ca vei fi cel de care sa se debaraseze aproapele, cu toate sentimentele lui, jucand cu Liberul Arbitru. N-ai stiut nici macar ca doare atat de mult. Banuiai doar ca ar putea sa doara.Si totusi vine un timp cand inima ti se transforma in cruce. Batuta-n cuie, sangereaza - pot zice unii, ca proasta – nu pentru ca i-ar fi fost rapita iubirea, ci pentru ca era cat pe ce. Din tradare. Aceasta tradare a asteptarilor, cand crezi in maturitatea unui semen al tau, in constientizarea efectelor unor manifestari ce lui ii par nevinovate, dar care asa de mult dor... Acest tip de tradare poate rani doar oamenii care iubesc cu adevarat.In viata simtim nevoia pasilor in doi. Pasii in doi se fac in acelasi timp. Cu credinta. Depinde de perceptia fiecaruia dintre noi. Pentru ca in lumea asta mare si nebanuit de murdara sunt multi cei care-si fac cruce, cei care pasesc in Casa Domnului, dar care se duc acolo doar ca sa se roage de iertarea pacatelor si, apoi, cu nonsalanta, continua sa le faca pe-aceleasi sau altele, in fiecare zi de dupa preaintima spovedanie, pentru ca ei cred ca Dumnezeu cel Iertator
ii pupa divin pe frunte, repetitiv, si-i intelege ca, deh, oameni sunt, nu animale! Dumnezeu o putea, el are aceasta atotputernicie, dar aici, pe pamant, tradarea aproapelui fara constientizarea vinovatiei inseamna ratarea drumului spre credinta. Constientizarea vinovatiei, prin evitarea tradarii repetitive, are un capat de drum: smerenia. Dar cati ajung la ea? Caci multi traiesc departandu-se de Lumina. Iata una din temele lui Dumnezeu: sa-i scape pe cei slabi de ispita. Dar cati dintre noi sunt dispusi sa invete lectia Invatatorului?(Divina conversatie cu creatia)- Hei, Doamne, crezi ca pot?- Eu am dat niste porunci. Erau mai multe decat cele pe care le stiti, acuma, pentru ca voi nu cititi printre randurile Celor Zece. V-am dat si vointa, si putinta. Voi trebuie sa vreti, voi trebuie sa puteti. Eu sunt Observer.- Ok. Ai dat vointa. Omul vrea ceva, stie care-i e binele, dar cand il are, se satura. De ce exista ispita? Ca sa ridiculizeze putinta?- Iubita creatie, Eu Sunt Creatorul. Recunosc ca ai avut un defect din fabricatie: prostia in fata sarpelui. Nici acum, dupa atatea veacuri in canoane, nu ai invatat sa te feresti de unduirile lui, de susuraturile lui, de incolacirile lui? V-am dat ce era mai important: inima sa iubiti, ochi sa vedeti si minte sa cugetati. Eu sunt Ochiul ochilor vostri, vad totul, vad si ce este in spatele ochilor vostri. Mai mare decat a voastra e Durerea Mea. Stiti ce fac Eu cand Ma doare ce faceti voi? Ma feresc sa va mai aud cand Ma invocati, cand aveti mai mare nevoie de Mine. Nu e o tema pentru Mine. Asta e Lectia pe care v-o dau Eu. Luati aminte. Tineti-va juramantul. Macar pe Cel ce il faceti in Casa Mea. Concluzia creatiei: Fara ispita ar fi fost doar RAI. Un RAI al iubirii fara tradare. RAIUL pe pamant. Dar asa... Doar cei puternici in fata ispitei sunt mai aproape de Dumnezeu. Dar ce putini sunt acestia… Desigur, RAIUL este nemarginit, dar, in acelasi timp, neincapator.
